Ne-am propus să oferim oportunitatea elevilor de a „simți” lumea artelor în profunzimea ei, de a interacționa direct cu artiști, muzicieni, actori, în zona lor de confort, de a trăi emoția și puterea artei, în săli de concert sau galerii de artă, de a imagina o poveste ce merită trăită.

Pe această idee, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași desfășoară un proiect amplu din fondurile de dezvoltare instituțională (CNFIS-FDI-2023-F-0112), denumit Susținem Arta – Promovare și Accesibilitate, director proiect conferențiar univ. dr. Andrei Enoiu-Pânzariu.

În demersul nostru, ne-am propus creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior vocațional. Activitățile organizate începând cu luna aprilie a.c. s-au axat pe mai multe linii practice și interactive: de prezentare a studiilor universitare artistice în rândurile elevilor (9 prezentări ale consilierului Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră), de interacțiune a cadrelor didactice universitare cu elevii prin vizite în școli și licee de profil (21 de ateliere/ cursuri de măiestrie, 7 recitaluri organizate de profesori și studenți, desfășurate în 7 instituții din Moldova), unul dintre obiective fiind și promovarea elevilor cu rezultate deosebite în domeniul artistic, în vederea atragerii către învățământul superior vocațional.

Inițiat cu scopul de a promova și de a facilita accesul elevilor din mediul rural, cât și din orașe cu acces limitat la cultură, proiectul s-a desfășurat pe mai multe secțiuni de aplicabilitate: actualizarea materialelor privind Concursurile de Admitere la studiile de licență din cadrul UNAGE, atât în format clasic, cât mai ales în format Braille, pentru persoanele cu deficiențe de vedere. În acest sens, s-a realizat dotarea universității cu un aparat de citire în braille, împreună cu câteva partituri esențiale transpuse în acest limbaj. S-au achiziționat accesorii pentru instrumente muzicale, împreună cu o consistentă colecție de 133 de partituri și cărți de specialitate în ediții de prestigiu (Henle, Bärenreiter, Schott, Durand s.a.), ce vor fi valorificate în recitaluri și în repertoriile de bază și de concurs ale elevilor și studenților.

Un mare plus în atragerea elevilor spre învățământul superior vocațional s-a concretizat prin intermediul mobilităților profesorilor în zonele vizate, facilitarea unor ateliere de creație, cursuri de măiestrie, sesiuni de pregătire, recitaluri ale studenților, dialoguri interactive între elevi și studenți sau profesori ai universității, fiind implicate 42 de cadre didactice și 20 de studenți de la UNAGE, cu participare directă a 825 de elevi din 7 licee: Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” Focșani, Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” Galați, Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.

Un alt obiectiv important ce s-a realizat cu succes a fost susținerea elevilor cu rezultate deosebite din zona Moldovei (județele Iași, Suceava, Neamț, Botoșani, Bacău, Vaslui, Galați, Brăila și Vrancea), în realizarea unor recitaluri / expoziții, în cadrul sălilor de spectacol / galeriilor de artă din Iași. Astfel, 41 de elevi au susținut 3 recitaluri/ expoziții, dintre care 26 au susținut recitaluri iar 15 au expus lucrările în Galeria E2 a Facultății de Arte Vizuale și Design.

Cu această ocazie vă facem cunoscut faptul că se vor organiza încă 3 spectacole pentru elevii din zonele cu acces limitat la cultură, în localitățile Românești și Sinești (21 noiembrie) și Voinești (24 noiembrie) 2023, în care vor participa 10 studenți: un trio de suflători, un cvartet de cordari și trei studente de la Facultatea de Teatru.