Specializarea Istoria şi teoria artei îşi propune să ofere o perspectivă enciclopedică, analitică şi aplicabilă asupra cunoaşterii, înţelegerii, criticii şi comunicării artelor vizuale. Cu un interes asupra lărgirii cunoştiinţelor şi asupra dezvoltării capacităţilor de interpretare şi mediere a fenomenului artistic, abordat prin intermediul metodelor istoriei artei, al tipurilor de teorii artistice şi al modalităţilor de comunicare a artei, această specializare deschide orizontul unei orientări
profesionalizate către studierea şi aplicarea cunoştiinţelor istorice asimilate analitic şi a abilităţilor teoretice exersate critic.

Oferind condiţiile studiului individual, dar şi colaborativ, în contextul încurajării cercetării şi experimentării practicilor culturale care folosesc ca suport formativ cunoaşterea istorică şi teoretică (tradiţională şi contemporană) a artei şi ca modalitate de exprimare exercitarea abilităţilor analitice şi creative, această specializare mediază posibilitatea unei pregătiri profesionale în domeniul educaţiei artistice, al cercetării artei, al managementului proiectului cultural, al consilierii culturale, al muzeologiei şi muzeografiei, al curatoriatului independent şi instituţional, al colecţionării, al impresariatului şi comerţului artei, al practicii editoriale şi jurnalismului cultural.