Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași s-a implicat, în perioada februarie–iulie 2026, în implementarea programului de acordare a burselor sociale destinate studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate, o intervenție națională menită să susțină accesul echitabil la educație și continuarea studiilor universitare.În cadrul acestei măsuri, la UNAGE Iași au fost acordate 552 de burse sociale, de care au beneficiat, pe parcursul perioadei de implementare, 110 studenți, valoarea totală a sprijinului financiar acordat fiind de 471.912 lei. Bursele, în cuantum de 925 lei/lună, au reprezentat un sprijin direct pentru studenții aflați în situații socio-economice vulnerabile, contribuind la asigurarea condițiilor necesare continuării parcursului lor universitar.
Participarea UNAGE Iași s-a înscris într-un amplu demers național, care a reunit 44 de instituții de învățământ superior. Până în luna iulie 2026, măsura a sprijinit peste 36.000 de studenți din România, valoarea sumelor alocate apropiindu-se de 157 de milioane de lei, concretizate în peste 174.000 de burse acordate studenților.
Sprijinul oferit în cadrul proiectului nu s-a limitat însă la componenta financiară. Studenții au avut acces la 10 webinare, organizate în perioada 8–12 iunie 2026 și reunind aproximativ 4.000 de participanți, dedicate unor probleme concrete ale vieții universitare: metode și tehnici de învățare eficientă, gestionarea stresului și a timpului, cunoașterea drepturilor și facilităților studențești, precum și pregătirea pentru finalizarea studiilor.
Pornind de la întrebările și necesitățile identificate în cadrul acestor întâlniri, au fost elaborate și ghiduri practice pentru studenți, concepute ca resurse accesibile pe termen lung. Acestea abordează organizarea învățării și a timpului, gestionarea stresului, drepturile studenților și pregătirea lucrărilor de finalizare a studiilor și sunt destinate tuturor studenților, cu o atenție specială acordată beneficiarilor burselor sociale și tinerilor proveniți din medii dezavantajate.
Pentru Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, participarea la această inițiativă se înscrie în preocuparea constantă pentru susținerea studenților și pentru dezvoltarea unui mediu universitar în care accesul la educația artistică de nivel superior să fie însoțit de mecanisme reale de sprijin, incluziune și echitate.
Programul de acordare a burselor sociale reprezintă activitatea A6 din cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS 322473, derulat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cofinanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, și din bugetul național.
Mai multe informații și resurse pentru studenți: