Universitatea Națională de Arte “George Enescu” Iaşi organizeaza Joi, 8 decembrie 2022, in sala Eduard Caudella, Casa Balș, la un Recital de pian susținut de pianistul Ștefan Lovin.

Ştefan Lovin este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, la secţiile de studii muzicale teoretice şi interpretare muzicală – pian. Pianist de jazz, interpret de muzică clasică și compozitor, Ștefan Lovin s-a făcut remarcat ca muzician începând cu Festivalul de jazz de la Sibiu, 2005, în cadrul căruia a prezentat o lucrare proprie ce folosea tehnica pianului preparat, tehnici componistice aparținând muzicii contemporane și jazzului modern. Au urmat Festivalul de jazz de la București din același an, unde a prezentat în premieră în România compoziția “La Fiesta” a legendarului pianist american Chick Corea pentru pian solo, în aceeași variantă în care a prezentat-o autorul în anul 1978; EUROPAfest edițiile 2006 (în cadrul galei de la Ateneul Român, unde a prezentat un standard de jazz orchestrat de el însuși intitulat “Be my love” cu orchestra de coarde dirijată de Alexandru Ganea) și 2016 (Sala Teatrelli – în duet cu Stefano Latteri – Italia), Festivalul de muzică contemporană ediția 2008, unde a interpretat lucrarea compozitoarei Silvia Macovei – “Cetăți Astrale”, proiectul solistic Reimagining Bach, în cadrul căruia a prezentat un concept inedit de improvizație – interpretare, pornind de la preludiile lui J.S. Bach și de asemenea multe alte proiecte. A fost angrenat în multe recitaluri solo, activând în duete pian – percuție, proiecte de jazz modern cu dans contemporan, jazz modern cu rock progresiv, toate aceste colaborări reliefând căutările componistice ale protagonistului. În ultima perioadă s-a axat exclusiv pe recitaluri de pian solo de muzică cultă cu lucrări din Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Rachmaninov, Skriabin, Șostakovici și alți mari maeștri ai artei claviaturii, toate aceste apariții reliefând și latura interpretativă a pianistului.

De curând a susținut pe scenele filarmonicilor Sibiu și Brașov proiectul pentru pian solo intitulat „Colindele românești în rezonanța pianului”, axat pe prelucrarea temelor din cele mai iubite și expresive colinde românești. De asemenea, sunt în pregătire proiectele, tot pentru pian solo, „Melodiile tradiționale românești în rezonanța pianului” și totodată, „Coralele Învierii în rezonanța pianului”, acest ultim periplu dedicat melodiilor pascale bizantine încheind trilogia dedicată muzicii românești.