În data de 12 martie 2026, începând cu ora 18.30, la Accademia di Romania din Roma, tinerii pianiști: Maria Rîznic, Casandra Artene, Luca Vulpe, Maria Chiselenco, Mihnea Nichifor și Ioana Chiriac vor susține un concert cu tema „Musica, la gioia dell’ anima”, în cadrul proiectului „Youth International Musical Performance Meeting”, aflat la cea de-a treia ediție.
Lucrările interpretate aparțin unei largi palete componistice, regăsind compozitori de referință, precum J.S. Bach, Mili Balakirev, L.van Beethoven, Frederic Chopin, Franz Liszt, Marțian Negrea, Maurice Ravel și Sigismund Toduță.
„Youth International Musical Performance Meeting” este un proiect care a debutat în primăvara anului 2023, sub forma unui turneu de concerte desfășurat în România și Italia (Iași, Brașov, București, Padova, Roma, Palermo), cu scopul de a aduce pe scenă tineri interpreți aflați încă în perioada studiilor, reunindu-i astfel într-un interactiv schimb de experiență pe parcursul a trei săptămâni. Proiectul a fost inițiat și coordonat de profesor Ioana Stănescu, lector universitar doctor al catedrei de pian din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.
Ulterior, cea de-a doua ediție a proiectului, care a avut loc în anul 2025 la Iași, a găzduit prezența a 11 tineri pianiști ai Conservatoarelor de Muzică din Palermo, Trapani (Italia), Cracovia (Polonia) și Agder (Norvegia), care s-au reunit timp de două săptămâni pentru a participa la cursuri intensive de măiestrie interpretativă susținute de profesori și pianiști de renume internațional.
În prezent, cea de-a treia ediție, „Youth International Musical Performance Meeting 2026”, reunește pe scenă 6 tineri pianiști români, care au bucuria de a oferi publicului din Roma susținerea Recitalului de pian, cu același titlu „Musica, la gioia dell’ anima”, în frumoasa locație a Accademiei din Romania, instituție care oferă, din nou, cu mare deschidere această minunată și onorabilă oportunitate tinerilor interpreți.