În contextul aniversării a zece ani de la fondarea programului cultural „Iași – orașul tramvaielor pictate”, avem bucuria de a vă invita vineri, 19 ianuarie, ora 17:00 la lansarea publică a volumului bilingv „Iași – orașul tramvaielor pictate/ City of Painted Trams”, eveniment găzduit de librăria Cărturești din Iași, strada Palas nr. 7A.

 Volumul bilingv „Iași – orașul tramvaielor pictate / City of Painted Trams” reprezintă rezultatul a zece ani de implicare prin artă și design în estetica urbană ieșeană prin intermediul programului cultural „Iași – orașul tramvaielor pictate” , o inițiativă de regenerare urbană prin intermediul mijloacelor de transport public. În cadrul programului au fost personalizate grafic 18 mijloace de transport public cu diverse tematici – de la compoziții dedicate copiilor până la compoziții ce readuc în prim-plan evenimente istorice, tematici ce fac trimitere la identitatea locală și cea națională. Programul inițiat și coordonat de Silviu Teodor-Stanciu, din partea Asociației Tramclub Iași, este susținut de către Compania de Transport Public Iași, National Paints România și de Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale „George Enescu” Iași în calitate de parteneri permanenți. „Iași – orașul tramvaielor pictate” stimulează tinerii artiști ieșeni, elevi, studenți și absolvenți ai instituțiilor de învățământ cu profil artistic să se implice activ și constant în modelarea esteticii urbane a orașului.

Autorii, Silviu Teodor-Stanciu, designer și lector dr. la Facultatea de Arte Vizuale și Design (UNAGE) și Tiberiu Teodor-Stanciu, arhitect și asist. dr. la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” (TUIASI), reunesc în acest volum pasiunea și experiența acumulată din proiectele culturale, educaționale, artistice aplicate în colaborare cu CTP Iași. Întregul conținut este tradus în limba engleză de către Adina-Maria Simion, traducător și interpret, programul cultural putând fi descoperit și pe plan internațional.

 Volumul este conceput asemenea unei cărți obiect, cu un format atipic în acord cu caracterul neconvențional al programului „Iași – orașul tramvaielor pictate”, ușor de identificat la raft, ce se remarcă printr-o calitate ridicată a legătoriei și tiparului. Paginile împăturite nu divulgă de la o primă deschidere a cărții esența conținutului asemenea compozițiilor grafice aplicate pe tramvaie. Cititorul ia contact inițial cu paginile dedicate informațiilor textuale, ulterior cu colajele de mari dimensiuni ce includ imagini reprezentative cu întregul parcurs al tramvaielor personalizate tematic de la inițiere până în prezent. Contactul cu cartea a fost conceput să genereze o experiență în sine asociată senzorial cu experiența interacțiunii cu tramvaiele personalizate.  

 Volumul este realizat sub egida Editurii Junimea din Iași, fiind finanțat de către Compania de Transport Public Iași.