„SĂPTĂMÂNA DANSULUI CONTEMPORAN ÎN IAȘI” este un proiect dezvoltat și coordonat de Lorette Enache, sub egida Universității Naționale de Arte „George Enescu”, Facultatea de Teatru, programul de studii: coregrafie.

Ne adresăm publicului larg, public deschis și nonconformist din toate zonele artistice, să participe la propunerile tinerilor sinergetici ai UNAGE, propuneri culturale care investighează corporal, sonor, vizual, tiparele conservatoare ale dansului, recomandând o traiectorie discontinuă dimensiunilor coregrafice.

Proiectul D.A.M s-a concretizat ca o necesitate a zonei instituționalizate în cadrul UNAGE, a spațiului coregrafic, unde se formează viitorii coregrafi. Universitatea Națională de Arte „George Enescu” are o strânsă legătură și un parteneriat oficial cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.

Proiectul interdisciplinar este dedicat domeniului artelor performative și are ca scop promovarea dansului contemporan în Iași, educarea unui public cât mai deschis către artele contemporane și afirmarea tinerilor creatori coregrafi, absolvenți ieșeni.

Acest produs își propune sincretismul artelor și invită în spațiul coregrafic actori, artiști vizuali, muzicieni, dansatori. Prin această manifestare culturală generală a proiectului, ne propunem să familiarizăm publicul cu acest gen de dans și anume dansul contemporan, urmărind să evidențiem, să susținem și să creăm un mediu optim pentrun un schimb de generații la nivel creativ. În cadrul acestui amplu concept, propunem prin fiecare proiect un demers original și novator în susținerea și promovarea tinerelor generații pe care spațiul cultural ieșean îl va propune oferind publicului posibilitatea de a lua contact cu creațiile notabile ale tinerilor coregrafi ieșeni.

Echipa:

Coordonator proiect, coregraf: Lorette Enache
Responsabil comunicare & PR: Lavinia Lazăr
Artist vizual: Aurel Asanache
Asistent PR: Ovidiu Ivan

Organizator: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Teatru

Parteneri: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Galeria Aparte, Galeria de Artă DANA, Teatrul din Stejar

Sponsor pentru serile de 28, 29, 30 iunie, în cadrul Dezbaterilor: Domeniile Averești

Parteneri media: Radio Iași, TVR Iași, Viva Fm, Radio Hit, Timpul, Impact FM

„D.A.M. (Dans, artă, multidisciplinaritate) – Săptămâna dansului contemporan în Iași” face parte din seria de activități peformative, expoziționale, editoriale și discursive realizate în cadrul proiectului „Baza Extinsă de Activități și Practici în ARTE – Baza Aparte Extinsă”, un proiect al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, finanțat prin intermediul grantului CNFIS-FDI-2021-0093