În perioada 5–9 noiembrie 2025, la Iași, va avea loc conferința internațională Interconnected Learning and Teaching. Foreign Languages in an AI-Shaped World(ILT 2025) – un proiect comun al celor cinci universități de stat din Iași, care reunește peste 200 de cadre didactice, cercetători, experți în educație, reprezentanți ai mediului privat și parteneri instituționali din țară și din străinătate.
Evenimentul este organizat de Asociația ILT de Limbi Străine, în colaborare cu:
- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași,
- Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași,
- Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi,
- Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi,
- Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași.
Partenerii ediției de anul acesta a conferinței includ Primăria Municipiului Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, British Council, DAAD, Goethe-Institut Bukarest, Centrul Cultural German Iași, Cornelsen Verlag, Uniunea Polonezilor din România, UniCredit, Conduent, Nuvei, Lektor și ISS Edu.
Despre conferință
Evenimentul își propune să exploreze rolul limbilor străine într-o lume aflat sub influenţa inteligenței artificiale, în care tehnologia transformă comunicarea, învățarea și interacțiunea umană.
Prin prezentări științifice, ateliere practice, mese rotunde și seminarii aplicate, conferința ILT 2025 va aborda teme actuale precum:
- utilizarea instrumentelor bazate pe inteligență artificială în predarea și învățarea limbilor străine;
- adaptarea metodelor de predare și evaluare la noile tehnologii educaționale;
- dezvoltarea competențelor interculturale și etice în context global;
- echilibrul dintre inteligența artificială și dimensiunea umană a actului educațional.
Obiectivele principale ale conferinței:
- Crearea unei rețele de colaborare între cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar;
- Promovarea schimbului de bune practici între mediul academic, cultural și economic;
- Consolidarea poziției universităților ieșene pe harta cercetării internaționale în domeniul didacticii limbilor străine;
- Publicarea contribuțiilor științifice în revista ILT – Interconnected Learning and Teaching. International Journal for Foreign Languages, prima publicație românească dedicată exclusiv metodicii limbilor străine.
Public țintă
Conferința se adresează profesorilor de limbi străine din învățământul preuniversitar și universitar, lectorilor internaționali, formatorilor, studenților, dar și reprezentanților mediului privat și ai pieței muncii interesați de competențele lingvistice și interculturale.
Evenimente și calendar
Conferința se va desfășura în format hibrid(preponderent on-site), în spațiile universităților partenere din Iași. La eveniment participă 6 keynotes, 8 speakeri invitaţi şi 12 traineri, 120 de participanţi din ţară şi străinătate (SUA, Canada, Portugalia, Irlanda, Spania, Italia, Germania, Austria, Danemarca, Norvegia, Polonia, Africa de Sud, Republica Moldova, Turcia, Azerbaijan, Kazahstan, India). Printre evenimentele principale se numără:
- ceremonia de deschidere și cocktailul de bun venit;
- mese rotunde tematice privind internaționalizarea, piața muncii și formarea cadrelor didactice;
- ateliere interactive pentru profesori și studenți;
- sesiuni științifice dedicate cercetării în didactica limbilor străine.
Vezi aici programul evenimentului.
