Asociația Culturală „Sonos Alumni” împreună cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” organizează Concursul Național de Interpretare „Eduard Caudella”, Ediția a VI-a. Evenimentul se adresează studenților și masteranzilor din instituțiile de învățământ superior de muzică din România, fiind organizat pe următoarele secțiuni: Instrumente cu coarde, Canto și Muzică de Cameră.

Ca inițiator și promotor al tinerilor artiști muzicieni aflați la început de carieră, împreună cu imboldul de a valorifica repertoriul românesc destinat muzicii de cameră, instrumentelor cu rol solistic și vocii, concursul se adresează tuturor categoriilor de instrumente (vioară și corzi grave, pian și canto, instrumente de suflat și percuție), urmând o succesiune trienală (fiecare categorie menționată repetându-se o dată la trei ani).

Ediția din acest an a Concursului Național de Interpretare „Eduard Caudella” – ediția a VI-a se adresează studenților și masteranzilor din instituțiile de învățământ superior, domeniul muzical, fiind organizat pe următoarele secțiuni: Instrumente cu coarde, Canto și Muzică de Cameră.

În cele 5 ediții trecute ne-am bucurat de un real succes, laureații beneficiind de premii importante, de vizibilitate pe scena națională a instituțiilor de profil, de public numeros și entuziast în sală, dar și în online (edițiile 2020-2021), impresie datorată numeroaselor vizualizări și feedback-uri pozitive transmise, un imbold pentru noi, organizatorii, în a continua povestea, în a crea energii în afara sălii de studiu, o rampă de lansare pe scena valorilor naționale interpretative. După rezonanța pozitivă a edițiilor anterioare, considerăm constructiv și oportun desfășurarea în format fizic a ediției actuale, cu interpretări live ce vor pune în valoare tehnica și nivelul de performanță al fiecărui participant, pus în fața emoției și a vibe-ului competiției.

Juriul este, ca în fiecare ediție, alcătuit din personalități ale muzicii academice românești, profesori în instituții de învățământ superior vocațional din Iași, Cluj și București și este prezidat de dl. Prof. univ. dr. Ciprian Ion, Decan al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice al universității noastre.

Regulamentul concursului poate fi accesat pe link-ul: http://sonosalumni.ro/wp-content/uploads/2022/11/Regulament-2022.pdf

Până pe 20 noiembrie mai aveți timp să vă înscrieți la Concursul Național de Interpretare „Eduard Caudella”, Ediția a VI-a! Formularul de înscriere poate fi accesat de pe pagina oficială a Concursului, prin link-ul: shorturl.at/movCI.

Concertul de deschidere al Concursului Național de Interpretare „Eduard Caudella” – ediția a VI-a se va desfășura sub auspiciile interpretării laureaților din edițiile anterioare, în Sala „Eduard Caudella” a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, joi, 24 noiembrie, ora 18.00.

Gala laureaților va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, ora 18.00, în aceeași locație, unde așteptăm publicul iubitor de muzică, studenții participanți dar și pe cei aspiranți, membrii ai juriului, pentru decernarea premiilor. Premiile acestei ediții vor fi în cuantum de aprox. 10.000 RON, fiecare secțiune în parte cu distribuirea următoare: Premiul I – 1000 RON, Premiul al II-lea – 800 RON, Premiul al III-lea – 600 RON, Marele Premiu „Eduard Caudella” – 1000 RON.

Organizatori:

Asociația Culturală „Sonos Alumni”
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași

Parteneri:

Primăria Municipiului Iași
Rotary Club 2000
Gemini Cad Systems
Radio România Iași
Apollonia TV

Contact

Email: contact@sonosalumni.ro
Tel.: +40745350221