DESPRE PROIECT

Proiectul urmărește să investigheze constituirea, structura, interacțiunea și receptarea timpurie a rețelelor artistice alternative, a instituțiilor artistice auto- organizate și auto-gestionate și a practicilor expoziționale atât în interiorul cât și în afara Cortinei de Fier în perioada socialismului târziu – perioada de așa-zisă ”stagnare” asociată cu epoca lui Brejnev și ulterior cu perestroika.

Principalul său obiectiv este acela de a produce to produce o cartografie a practicilor artistice contra-culturale în fosta Europă de Est (derivate din arta conceptuală și performance), luând în considerare relațiile dintre acestea instituite la nivel local, național și transnațional, formele lor de organizare și de schimb cultural și programele curatoriale și expoziționale în care erau prezentate.

Proiectul vizează să:

  • evidențieze și contextualizeze exemple de critică instituțională asociate cu formele alternative de expunere în Europa de Est și să construiască o cartografie selectivă a criticii instituționale în fosta Europă de Est
  • cartografieze schimburi internaționale și transnaționale ce au avut loc în interiorul blocului Estic atât în cadrul, cât și în afara rețelelor și canalelor oficiale de producție culturală;
  • realizeze un studiu comparativ între aceste instituții artistice (informale), spații artistice și expoziții de artă din Estul Europei și cazuri similare din Occident
  • să ofere o imagine mai clară asupra schimburilor culturale ce aveau loc dincolo de Cortina de Fier, indicând puncte de contact nu doar între ”Est” și ”Vest”, dar și între Estul Europei și alte spații non-occidentale în sensul canonic al termenului