Mulţi recunosc că în modul nostru actual de viaţă suntem înconjuraţi de multe materiale nedurabile, fapt ce conduce spre încercări susţinute de a găsi noi soluţii pentru protecţia mediului şi exploatarea raţională a resurselor planetei.

Design-ul ecologic are o istorie nu foarte lungă, de angajare, în abordarea problemelor de mediu şi a celor sociale. Începând cu 'mişcările ecologiste' ale secolului al 19-lea, care căutau găsească soluţii pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă ale muncitorilor şi ajungând la actualele politici de mediu incluse în tratatele internaţionale.

În condiţiile în care ne apropiem de "limitele de creştere", dacă nu suntem deja "dincolo de limite", astfel că o scădere a folosirii exlusive a resurselor naturale pentru producerea energiei se impune de la sine.

Creşterea populaţiei, creşterea industrializării şi a nivelului de utilizare a resurselor precum şi a poluării, sugerează că folosirea excesivă a acestor surse de energie are un efect devastator asupra mediului, a vieţii planetei, şi implicit asupra calităţii vieţii, atât actuale, cât mai ales a celei viitoare.

Durabilitatea nu înseamnă numai reducerea exploatarii resurselor naturale, ci implică şi o distribuţie echitabilă a resurselor, pentru a răspunde nevoilor prezente şi viitoare ale umanităţii. Legătura dintre sărăcie şi mediu fiind dovedită, iar concentarea atenţiei asupra problematicii populaţiilor sărace fiind una dintre direcţiile immediate de acţiune.

Printre primii care au atras atenţia asupra efectelor dăunătoare ale industrializării asupra mediului se numără John Ruskin urmat de William Morris, nume associate mişcării Arts & Crafts, mişcare cu un pronunţat caracter anti-industrializare (sfârşitul sec. 19 şi începutul sec. 20) dar nefiind împotriva modernizării.{Arts & Crafts, Wikipedia)

Buckminster Fuller (1895-1983) avea o viziune utopică, fiind creatorul 'domului geodezic' realizat din Fullerenes, (compuşi de carbon), reducând substanţial costurile de construcţie faţă de clădirile obişnuite şi obţinând acelaşi spaţiu util.
A fost promotorul ideii conform căreia designul ar răspunde mai bine nevoile oamenilor decât industria.

În The Hidden Persuaders (1957), scriitorul american Vance Packard făcea o analiză a problematicii mediului. Folosind tehnici de cercetare motivaţională şi psihologice, a tacticilor subliminale folosite de către agenţiile de publicitate în încercarea de a manipula aşteptările consumatorului şi a induce dorinţa unor noi produse, el critica cerinţele din ce în ce mai mari ale industriei, de materii prime şi combustibili (petrol, cărbune, minereuri).

În anii '60 pe fondul neliniştilor sociale din Statele Unite, mişcările ecologiste au tras un puternic semnal de alarmă privind daunele aduse mediului de industrializarea accentuată şi a nivelului din ce în ce mai ridicat de poluare, precum şi a riscurilor de epuizare a resurselor pe plan global.
Conştientizarea acestor pericole a condus în anii '70-'80 la critici destul de dure aduse industrial designer-ilor de către societatea de consum, pentru că nu propuneau soluţii alternative la problemele lumii reale. Astfel că odată cu proiectul Whiteley, din 1993, apare termenul de 'proiectare ecologică'.

Printre critici industrial design-erilor sa numărat şi Papanek Victor care lansează tema de lucru intitulată Design for the Real World: Human Ecology and Social Change (1971), care continuă să influenţeze multe poziţii legate de mediu.
Lansând această temă de lucru, el opina, uşor exagerat, că există mai multe profesii mult mai dăunătoare pentru mediu decât industrial design-ul, dar pe ansamblu sunt în număr foarte mic. Industrial design-ul fiind responsabil de apariţia de noi specii de gunoi, permanent, ce încarcă natura, iar prin alegerea de materiale şi procese, contribuie la poluarea aerului, pe care-l face irespirabil. Designeri au devenit astfel o "rasă periculoasă".

La sfârşitul anilor `80 pe agenda de mediu a apărut, de acestă dată susţinută ştiinţific, problema deteriorării stratului de ozon, cu efect direct asupra încălzirii planetei. Opinia publică fiind deja sensibilizată de dezastraele ecologice de la Cernobâl, Exxon Valdez şi Bhopal.
Deşi cu o anumită inerţie, la început problema fiind privită cu scepticism, guvernele recunosc necesitatea unor iniţiative immediate în politicile de mediu ale tuturor guvernelor, urmate de acţiuni concertate şi concrete, la nivel planetar.

După anul 1995, sa vorbit din ce în ce mai des despre aşa zisele "Deşeuri strategice", care încurajau, sau forţau, companiile să treacă de la soluţiile de recuparare şi reciclare la măsuri de prevenire, fiind create depozite de deşeuri cu taxă.
Valoarea ridicată a taxelor din aceste depozite a condus la responsabilizarea producătorului, acesta urmând să răspundă de produsul lor pe toată perioada de viaţă a acestuia. De aici a rezultat o abordare mai responsabilă a proiectării produselor, acestea fiind gândite şi proiectate de la bun început astfel încât să poată fi recuperate, reciclate şi refolosite.

Se vorbeşte despre o nouă eră, post-modernă, post-industrială, post-tradiţională, multe dintre întrebări, observaţii şi critici au fost formulate de teoreticieni şi practicieni ai designului ecologic ca: Balcioglu, 1998; Margolin & Buchanan, 1995; Whiteley 1993, Manzini, 1997.
Provocarea fiind, reducerea impactului produselor de consum asupra sustenabilităţii planetei, dezbătută fiind cu diverse ocazii (Mackenzie, 1991; Datchefski 2001, Fuad - Luca 2002, Carta & Tischner 2001), iar concluziile arătând că sunt necesare schimbări socio-sociale şi individuale în mediul de afaceri, cu scopul de a furniza beneficii măsurabile în termeni de durabilitate.