În pofida eforturilor de angajare a industrial designerilor şi a re-evaluării rolului acestora în găsirea soluţiilor de durabilitate a produselor, de angajare a proiectării ecologice în secolul XXI, rămân multe probleme nerezolvate, doar la nivel de teorie filosofică.

Într-o colecţie de proiecte industriale pentru anul 2003 (Anuarul International de design, Rashid, 2002), linia directoare arată o atenţie mai mare acordată formei, funcţiei, esteticii, modei şi stilului contemporan, decât problemelor legate de durabilitate, observându-se lipsa de angajare şi interes pentru eco-design.

Se observă un blocaj într-o cuşcă a 'convenţiei estetice' chiar dacă tot mai mulţi designeri reuşesc să îmbrăţişeze, uneori prin auto-impunere, provocările unei dezvoltări durabile şi a unui pluralism estetic.
DfS (Design for Sustainability ) rămâne totuşi o preocupare marginală, limitându-se la grupuri limitate, ecologice, şi la participanţii la diferite concursuri DsF.

Modul de gândire în spiritul DsF, presupune luarea în considerare a tuturor aspectelor unui produs, care au impact asupra mediului pe toată perioada de viaţă a acestuia.
Se ia în considerare atât consumul energetic cât şi materialele folosite, precum şi substanţele chimice (vopsele, adezivi) folosite în procesul tehnologic.
O altă componentă importantă este legată de posibilităţile de recuperare, reciclare, refolosire şi transport, luându-se în calcul şi posibilitatea depozitării neglijente a produsului.
De asemenea, căutarea de soluţii eco-eficiente în stabilirea materialelor pentru produs cât şi a subansamblelor acestuia, face parte din gândirea DsF.

Acest nou mod de gândire este încurajat în ultima vreme şi de către legiuitorii Uniunii Europene (Directiva DEEE- privind Deşeurile de Echipamente Electrice şi Electronice).
O altă latură priveşte responsabilitatea producătorului pentru părţi, sau în totalitate, faţă de produs, pe toată perioada de viaţă a acestuia (de exemplu: ambalajele aruncate de către consumatori în mod iresponsabil).

Nici mediul academic nu a rămas pasiv, crescând rolul său educativ în direcţia conştientizării de către studenţi a rolului gândirii şi atitudinii ecologice, prin stimularea creativităţii orientate (DsF), designerii fiind într-o poziţie cheie în ceea ce priveşte influenţarea consumatorului cu privire la grija faţă de mediul înconjurător.
Programele de cercetare DsF în care sunt Implicaţi studenţii, începând cu eco-redesign pe bază de proiect sunt urmată de integrarea metodologiei de proiectare ecologică într-o perspectivă de management de afaceri şi se terminâ cu experimente practice, unde gândirea ecologică este pilonul principal în evaluarea proiectelor.

Cu toate că aceste deziderate sunt considerate priorităţi şi sunt stabilite din şi pe baze ştiinţifice, unele fiind chiar legiferate, ele se împiedică uneori de considerentele politice şi economice.